Moartea

După cum afirmă Hrușciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la petreceri nocturne alături de aghiotanții săi, după care el dormea toată ziua, așteptând ca ei să rămână treji și să conducă țara. La 1 martie 1953, după un dineu întins pe durata întregii nopți, alături de ministrul de interne Lavrenti Beria și viitorii premieri Gheorghi Malenkov, Nicolai Bulganin și Nikita Hrușciov, Stalin a cedat, suferind un atac cerebral care i-a paralizat partea dreapta a corpului. El a murit patru zile mai târziu, la 5 martie 1953, la vârstă de 73 de ani. În mod oficial, hemoragia cerebrală a fost declarată drept cauză a morții. Trupul său a fost mumificat și păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică. Trupul lui Stalin a fost îngropat, după aceea, lângă zidul Kremlinului.
S-a sugerat că Stalin ar fi fost asasinat. Fostul exilat comunist Avtorhanov a adus în discuție această ipoteză în 1975. Viaceslav Molotov, în memoriile sale politice publicate în 1993, afirmă că Beria s-a lăudat în fața sa că l-ar fi otrăvit pe Stalin. În 2003, un grup de cercetători ruși și americani au enunțat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva șobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui și hemoragii și atacuri cerebrale. Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta aceasta este plauzibilă. Cum a murit Stalin, se va putea afla cu certitudine doar dacă se va face autopsia cadavrului care este îmbălsămat.

Stalin ca teoretician

Stalin a avut foarte puține contribuții la teoria comunistă (sau mai bine zis, marxist-leninistă), dar cele câteva pe care le-a făcut au fost acceptate pe timpul vieții sale de către toți cercetătorii sovietici din domeniul științelor politice.
În 1936, Stalin a enunțat că societatea sovietică este formată din două clase sociale neantagoniste: muncitorii și țăranii colhoznici. Acestea corespundeau la două forme diferite de proprietate asupra mijloacelor de producție care existau în Uniunea Sovietică: proprietatea de stat (pentru muncitori) și proprietatea colectivă (pentru țărănime). În plus, Stalin a distins pătura socială a intelectualilor. Conceptul claselor neantagoniste a fost, în întregime, nouă în teoria leninistă.
Stalin și sprijinitorii săi, în timpul guvernării sale și de atunci până azi, au subliniat ideea că socialismul poate fi construit și consolidat într-o singură țară, chiar într-una subd

ezvoltată cum era Rusia la începutul secolului.

Al Doilea Razboi Mondial

La 1 septembrie 1939, invazia Germană a Poloniei a declanșat Al Doilea Război Mondial. Conform pactului Molotov-Ribbentrop, Polonia de răsărit urma să rămână în sfera de influență sovietică. Dat fiind acest fapt, Stalin a decis să intervină și, la 17 septembrie, Armata Roșie a invadat Polonia. Germania și Uniunea Sovietică au căzut de acord să modifice puțin sferele de influență și Polonia a fost împărțită între aceste două state.
În 1941, Hitler a încălcat tratatul și a invadat Uniunea Sovietică, în cadrul Operațiunii Barbarossa. Stalin nu s-a așteptat la așa ceva, sau cel puțin nu s-a așteptat să se producă o invazie atât de curând. Uniunea Sovietică nu era pregătită pentru a face față agresiunii. Până în ultima clipă, Stalin a căutat să evite orice pregătire evidentă de apărare care ar fi provocat atacul german, sperând să câștige timp pentru modernizarea și întărirea forțelor armate. Chiar și după ce atacul a început, Stalin nu părea capabil să accepte realitatea și, după cum spun unii istorici, a fost prea uimit ca să reacționeze, corespunzător, mai multe zile. O teorie controversată enunțată de Viktor Suvorov susține că Stalin pregătea o invazie a Germaniei, neglijând, în același timp, pregătirile pentru războiul de apărare care au lăsat forțele sovietice vulnerabile în ciuda marii concentrări de oameni și echipament din preajma granițelor. Asemenea speculații sunt greu de susținut, atâta vreme cât informațiile despre armata sovietică pentru perioada 1939-1941 rămân clasificate, dar se știe că sovieticii aveau avertizări detaliate făcute din timp de rețeaua întinsă de spioni externi (precum ce a lui Richard Sorge), în legătură cu intențiile germane.
Inițial, naziștii au avansat extrem de mult, ucigând și luând prizonieri milioane de soldați sovietici. Executarea în perioada 1937-1938 a numeroși generali experimentați ai Armatei Roșii a avut un efect devastator asupra capacității URSS-ului de a-și organiza apărarea. Experții lui Hitler se așteptau la cel mult opt săptămâni de război.

Exterminarea

Aproximativ un milion de oameni au fost uciși în perioadele 1935-1938, 1942 și 1945-1950 și milioane de oameni au fost încarcerați în Gulag = lagărele de muncă. În Georgia, aproximativ 80.000 de oameni au fost împușcați pe timpul anilor 1921, 1923-1924, 1935-1938, 1942 și 1945-1950 și mai mult de 100.000 de oameni au fost transportați în Gulag. Pe 5 martie 1940, Stalin și alți lideri sovietici au semnat un ordin pentru executarea a 25.700 de intelectuali, inclusiv 14.700 ofițeri prizonieri de război polonezi. Aceasta a devenit cunoscut ca Masacrul de la Katyn. Au mai fost și alte masacre josnice ale prizonierilor de război, totalizând aproximativ 30.000 – 40.000 de oameni.

Cultura și religia

Pe timpul regimului stalinist, stilul realismului socialist a fost stabilit în mod oficial și pentru lungă vreme ca obligatoriu pentru pictură, sculptură, muzică, teatru. Tendințele "revoluționare" la modă mai înainte: expresionismul, arta abstractă, și experimentalismul avangardist au fost descurajate sau denunțate ca formalism.
S-au făurit și s-au prăbușit cariere, unele de mai multe ori. Nume celebre erau reprimate, atât "revoluționari" , cât și "nonconformiști" (de exemplu: Osip Mandelștam). Alții, reprezentând atât "omul sovietic", cât și rămășițele Rusiei pre-revoluționare , au prosperat. Anumiți emigranți s-au reîntors în Uniunea Sovietică, precum Alexei Nicolaevici Tolstoi, în 1925, Alexandr Kuprin - în 1936, și Alexander Vertinski - în 1943. Trebuie amintit cazul Annei Ahmatova, care a suportat mai multe cicluri de represiune-reabilitare, dar care nu a fost vreodată arestată, deși primul ei soț, poetul Nicolai Gumiliov, fusese, deja, împușcat în 1922, iar fiul ei, istoricul Lev Gumiliov, a petrecut două decenii în Gulag.

Serviciile sociale

Guvernul lui Stalin a pus un accent mare pe asigurarea de servicii medicale gratuite. S-au dus campanii împotriva tifosului, holerei și malariei. Numărul de doctori a crescut atât de repede pe cât a permis capacitatea învățământului medical și a facilităților medicale. Rata mortalității și mortalității infantile au scăzut în mod continuu. Învățământul de toate gradele era gratuit și s-a dezvoltat în mod spectaculos, tot mai mulți cetățeni sovietici învățând să scrie și să citească, mulți devenind absolvenți ai unei forme mai înalte de învățământ. Generațiile care au crescut pe vremea lui Stalin, în special femeile, au avut parte și de mai mari posibilități de obținere a unei slujbe.

Cucerirea puterii

În aprilie 1917, Stalin a câștigat alegerile pentru Comitetul Central cu al treilea număr de voturi în partid și a fost, mai apoi, ales în Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (mai 1917); el a deținut această funcție până la moarte.
Conform numeroaselor mărturii, Stalin a jucat un rol minor în revoluția din 7 noiembrie și și-a înfrumusețat rolul în istoria partidului odată ce a ajuns la putere. Alți scriitori, precum Adam Ulam, au afirmat că fiecărui om din Comitetul Central i se stabilise o sarcină precisă.
Pe durata Războiului Civil și a războiului polono-rus, Stalin a fost comisar politic în Armata Roșie pe diferite fronturi. Prima funcție guvernamentală a lui Stalin a fost aceea de Comisar al Poporului pentru Afacerile Naționalităților (1917-1923). A mai fost, de asemenea, Comisar al Poporului pentru Inspecția Muncitorilor și Țăranilor (1919-1922), fost membru al Sovietului Militar Revoluționar (1920-1923) și membru al Comitetul Central Executiv al Congresului Sovietelor (din 1917).
În aprilie 1922, Stalin a devenit Secretar General al atotputernicului Partid Comunist, un post pe care el l-a transformat, de-a lungul timpului, în cel mai puternic post din țară. Acest post era unul nedorit în interiorul partidului (Stalin era numit, câteodată, de către camarazii de partid Tovarășul Cartotecă), dar el a văzut potențialul funcției care-i putea asigura baza puterii, el fiind capabil sa aducă în partid numeroși aliați personali. Această concentrare de putere personală l-a alarmat din ce în ce mai mult pe muribundul Lenin și, în testamentul său politic, el a cerut înlăturarea "brutalului" Stalin. Până la urmă, acest document nu a fost luat în seamă de membrii Comitetului Central, mulți dintre ei fiind de asemenea criticați de liderul bolșevic.
După moartea lui Lenin în ianuarie 1924, Stalin, Kamenev, și Zinoviev au condus împreună partidul, plasându-se din punct de vedere ideologic între Troțki (exponent al aripii de stânga din partid) și Buharin (exponent al dreptei).

Căsătoria și familia

Prima soție a lui Stalin a fost Ekaterina Svanidze, cu care a fost căsătorit numai trei ani, până la moartea acesteia, în 1907. La înmormântare, Stalin a spus că orice sentiment cald pentru oameni a murit odată cu ea, pentru că numai ea putea să-i înmoaie inima. Cu ea a avut un fiu, Iakov, cu care nu s-a înțeles prea bine în anii care au urmat. Iakov a fost ofițer în Armata Roșie și a fost luat prizonier de naziști. Aceștia s-au oferit să-l schimbe cu un ofițer de rang mai înalt, dar Stalin a refuzat oferta. Se spune că Iakov a murit aruncându-se într-un gard electrificat din lagărul Sachsenhausen unde era ținut prizonier.^[4] Conform unei alte versiuni, a fost ucis pentru că a refuzat să se supună ordinelor.^[5]
Stalin a avut doi copii cu cea de-a doua soție, Nadejda Allilueva. Ea s-a sinucis în 1932, împușcându-se după o ceartă cu soțul ei, lăsând o scrisoare de adio, care, conform mărturiei fiicei lor, era „parțial personală, parțial politică”.^[6] În mod oficial, ea a murit de boală. Cu Nadejda, Stalin a avut un fiu, Vasili, și o fiică, Svetlana. Vasili a avansat în ierarhia militară a Forțelor Aeriene Sovietice, dar a murit, din cauza alcoolismului, în 1962. Stalin a fost afectuos cu fiica sa când era mică, dar ea a sfârșit prin a fugi din Uniunea Sovietică, în 1967.

Copilaria

Stalin s-a născut în orașul Gori, Georgia, în familia cizmarului Vissarion Ivanovici Djugașvili. Mama sa, Ekaterina Geladze, provenea dintr-o familie de iobagi. Cei trei frați ai lui Stalin au decedat de tineri. Iosif, denumit din afecțiune "Soso", a fost, practic, singur la părinți. Vissarion Ivanovici Djugașvili era un fost iobag care, atunci când a fost eliberat, a devenit cizmar. El și-a deschis propriul atelier, dar, în scurtă vreme, a dat faliment, ceea ce l-a forțat să lucreze într-o fabrică de încălțăminte, în Tiflis (Tbilisi). Vizitându-și rar familia și fiind în stare de ebrietate gravă, Vissarion își bătea adesea fără motiv soția și fiul. Un prieten din copilărie al lui Stalin a scris că "... aceste bătăi nemeritate și înfiorătoare l-au făcut pe băiat la fel de dur și fără de inimă precum tatăl său." Același prieten a scris că nu l-a văzut niciodată plângând pe Stalin. Alt prieten din copilărie, Iremashvili, credea că bătăile pe care i le administrase tatăl său i-au inoculat lui Stalin ura față de autorități. El a spus, de asemenea, că oricine își manifestă puterea asupra celor din jur îi amintea de tatăl său și de cruzimea acestuia. Stalin înseamnă "om de oțel" în limba rusă.

Iosif Vissarionovici Stalin

Iosif Vissarionovici Stalin din tată georgian și mamă osetină, a fost un om politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morții lui Vladimir Ilici Lenin, câștigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troțki și consolidându-și pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune cruntă al cărei apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, și după încheierea acestuia, până la moartea sa. Din 1946 a deținut și funcția de prim-ministru al Uniunii Sovietice. Ideologia marxist-leninistă ca interpretare a lui Stalin este adeseori numită și stalinism.

Sub Stalin, care a înlocuit Noua Politică Economică (NEP) cu planurile cincinale, (introduse în 1928) și agricultura individuală cu agricultura cooperatistă, Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o societate țărănească într-o mare putere industrială mondială la sfârșitul celui de-al patrulea deceniu, țara sa devenind a doua putere economică din lume.^[2] Agricultura sovietică, care a fost exploatată pentru finanțarea industrializării, a continuat să fie subdezvoltată pe toată durata deceniului. Colectivizarea a trebuit sa facă față opoziției generalizate a chiaburilor, în fapt, cei mai harnici și gospodari oameni ai satelor, având ca rezultat o luptă înverșunată a multor țărani împotriva autorităților.